Radiologie dentara


Radiologie dentara

Stomatologia actuală presupune explorarea aprofundată a dintelui, sistemului lui de susţinere şi a oaselor maxilare.
Cel mai adesea sunt utilizate radiografiile dentare în varianta modernă pe suport digital. Cantitatea de radiaţii a aparatelor moderne este mult diminuată faţă de cele de acum câţiva zeci de ani, iar cele digitale sunt cele mai “prietenoase”, senzorul fiind impresionat de 1/10 din radiaţiile necesare filmului dentar.
La fel de utile sunt ortopantomografiile, cunoscute mai ales ca “radiografii panoramice”, necesare atât la începutul fiecărui tratament, precum şi în evaluările mai complexe.
Tomografia computerizată (CT) are un rol de maximă importanţă în tratamentul cu implanturi dentare. Aceasta oferă o imagine tridimensională a dinţilor, a oaselor maxilare şi a structurilor din vecinatate, permiţând evaluarea corectă şi completă a calităţii acestora, precum şi măsuratori de precizie.